Inainte de a opta pentru o anumita pasare de casa, ar trebui sa ne depasim primul impuls si sa ne gandim bine de ce am dori sa facem aceasta achizitie. Dorim o pasare pe care sa o tinem in casa sau afara in voliera? Dorim o pasare care sa vorbeasca sau o pasare a carei triluri sa ne delecteze? Sau poate dorim un companion cu care sa participam la expozitii?

Indiferent de optiune, in primul rand trebuie sa alegem o pasare sanatoasa ! Cum facem asta ? Dupa ce am ales locul de achizitie a unei pasari : pet-shop ,sau crescator (a doua varianta este mai indicata) ; ii analizam in primul rand comportamentul de ansamblu : o pasare care nu reactioneaza la stimuli si sta posomorata este cel mai probabil bolnava.

Apoi se urmareste pasarea punctual privind o serie de aspecte care pot indica diverse probleme:

• Controlul narilor pentru secreti(acestea pot indica un blocaj), sau semne de eroziune
• Ochii in vederea eventualelor secretii ,sau tumefieri cauzate de blocarea sinusurilor
• Ascultam respiratia pasarii pentru a depista eventuale suieraturi (boli parazitare sau fungice)
• Ciocul care nu trebuie sa fie deformat
• Verificarea ghearelor (sa fie integre si toate la numar)

Daca deja ne-am ales un companion sau planuim sa o facem, atunci trebuie sa stim si cateva particularitati despre specia din care face parte acesta.

Perusul este, fara indoliala, cel mai comun papagal de companie originar din emisfera sudica, mai exact din Australia,insa in scurt timp a ajuns una dintre cele mai raspandite pasari ca animale de casa (pet), datorita costurilor mici de achizitie si intretinere.

Exista peste 5 milioane de exemplare de perusi raspandite in toata lumea. Coloniile de perusi pot ajunge pana la cateva sute, chiar mii, de indivizi. Din acest motiv le place sa fie tinuti in perechi. Desi culoarea originara a perusului este verde, in urma domesticirii si a selectiei indelungate, s-au obtinut cele mai variate culori, incepand cu diferite nuante de verde cu sau fara capul galben, apoi exemplare turcoaz, verde-galbui, galben, albastru deschis, albiciosi pana la alb pur, cu ochii rosii.

Perusul pe care il intalnim astazi in coliviile sau volierele iubitorilor de pasari a fost creat de ornitologii din Marea Britanie.

Determinarea sexului este relativ simpla la aceasta specie : masculii au narile colorate in albastru, iar femelele le au de culoare pielii.

Sunt pasari care se preteaza foarte bine la viata in captivitate, fiind foarte iubite de oameni, datorita coloritului incantator ,a temperamentului vesel si afectuos.Trebuie stiut ca acestia nu sunt recunoscuti pentru abilitatile lor de vorbire si doar o mica parte dintre ei pot vorbi. Numai masculii pot sa isi dezvolte aceasta abilitate, fapt care necesita multa rabdare si repetitie din partea stapanului.

Colivia trebuie sa aiba minimum 35 cm pe lungime, 20 cm latime si cel putin 40 cm inaltime. Datorita caracterului jucaus si energic are nevoie de cat mai multe crengute sau dispozitive de catarat , jucarii si datorita faptului ca indragesc imbaiatul, este recomandata introducerea unei tavite cu apa curata(sau nisip special) in colivia acestora(pentru curatarea si aranjarea penajului). Colivia se curata la 2-3 zile (sau chiar mai des), iar o data pe luna trebuie sa fie dezinfectata cu clor(Domestos), insa nu trebuie sa se uite limpezirea temeinica cu apa a acesteia inainte de a reintroduce pasarea.

Un perus are nevoie, in medie, de 10-12 ore de somn pe intuneric (se poate acoperi colivia) intr-un mediu linistit. Durata de viata a unui perus este in medie de 7 ani, dar de multe ori pot depasi aceasta perioada.

Ei sunt considerati pasarile preferate ale copiilor deoarece sunt veseli, mereu pusi pe joaca, usor de ingrijit si extrem de adaptabili.

Cea mai mica specie de papagali cacadu, nimfa reprezinta o adevarata miniatura a mai marilor lui « frati ». Este o pasare originara din Australia, dar poate fi foarte des intalnita in casele oamenilor(ca pasare de colivie), fiind relativ mai usor de intretinut.

Numele speciei - Nymphicus - provine din limba greaca si inseamna mireasa. Reprezentantii speciei cresc in lungime pana la 40 de cm., au o greutate cuprinsa intre 90 si 110 grame si o durata de viata de 14-20 de ani. Trasatura distinctiva a nimfei este creasta sa erectila, in functie de care poate fi apreciata starea de spirit a acesteia: creasta - verticala cand pasarea este speriata sau excitata, -usor oblica atunci cand este relaxata si -turtita aproape de cap cand este suparata sau se afla in defensiva. Creasta poate fi turtita, dar nu lipita de cap, ci cu penele orientate pe spate si in exterior, atunci cand papagalul isi curteaza partenerul (atat la femela cat si la mascul). Coada este prevazuta cu pene lungi, cantarind aproape jumatate din greutatea totala a pasarii.

Coloratura penajului ( ajuta la diferentierea sexuala) este, in mare parte, gri, cu dungi albe pe marginea exterioara a fiecarei aripi. Capul masculului este galben sau alb, in timp ce femela are capul gri deschis, ambele sexe prezinta doua cercuri portocalii sau rosii in obraji, aproape de urechi. Coloratura obrajilor este mai vie si mai vibranta la masculii adulti si mai stinsa la femele, diferenta intre sexe fancandu-se si dupa aceasta caracteristica.

Cea mai buna metoda de a deosebi un mascul de femela este, insa, coada; care la femela este mai colorata avand forme tarcate pe ea.

Sunt unii dintre cei mai rapizi zburatori ai Australiei si pot vedea pana la 100 de cadre pe secunda (ochiul omenesc surprinde numai 16 cadre). in habitatul natural papagalii nimfa traiesc in stoluri, desfasurandu-si toate activitatile zilnice impreuna: se spala impreuna, mananca impreuna dorm cu capul unul in altul de multe ori,etc.

De retinut este faptul ca papagalii nimfa nu pot trai decat impreuna. In gradinile zoologice in care aceste pasari se gasesc, o practica obisnuita este aceea de a amplasa peste tot oglinzi, astfel incat sa le fie simulat spatiul natural de trai, mai exact stolul. Este recomandat sa achizitionati papagalii nimfa in pereche gata formata daca se poate.

in general, se adapteaza bine oricarui mediu si nu sunt pasari sensibile. Se reproduc usor in captivitate. Nimfele sunt mature si pregatite de reproducere la varsta de 9 luni, dar nu este indicat sa le lasati sa cloceasca pana la varsta de 1 an. Depun intre 5-7 oua la interval de aproximativ 2 zile, pe care vor incepe sa le cloceasca dupa al doilea ou, durata de clocire fiind de 18-21 de zile. Ouale vor fi clocite de ambii parteneri, pe rand.

Hrana este compusa, in mare parte, din seminte (de floarea soarelui, mei), canepa, iarba, castraveti, dovleac, pepene, spanac, etc.Dar ele au nevoie de fructe si legume pentru necesarul de vitamine. Putem hrani nimfele si cu salata verde, morcovi cu frunze, mere, porumb necopt, prune, visine, ardei si chiar, biscuiti. De evitat sunt alimente sarate.
Nimfele sunt foarte prietenoase si pot invata sa imite sunetele pe care le aud cu regularitate (instrumente muzicale, in special fluierul).

Foarte pretuita de conducatorii din India cu secole in urma ,aceasta pasare impresionanta este inmultita din ce in ce mai mult. Penajul femelelor si cel al masculilor este identic, cu exceptia gulerului distinct pe care masculii il dobandesc in jurul varstei de trei ani coloratia cea mai intalnita a acestor papagali este verde (culorile de albastru pot avea intensitati diferite in functie de individ).

Ca si caracteristici au o lungime de 40 cm, durata de varsta este de 15 ani iar peroada de incubatie a puilor este de de 24 de zile.

Nutritia echilibrata a papagalilor cu guler negru este secretul cresterii lor cu rezultate foarte bune. Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unui papagal trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. Cele mai recente studii recomanda insa hranirea papagalului cu guler negru cu seminte numai in procentaj de maxim 30%, deoarece o astfel de dieta este saraca in vitamina A, proteine si calciu si prea bogata in grasimi. Astfel, e bine sa oferim papagalului in special peletele specifice disponibile in magazinele de specialitate, intrucat acestea ii vor asigura o alimentatie echilibrata. Verificarea prospetimii peletelor si mixurilor de seminte este esentiala! Nu le oferim papagalului daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti! in afara de aceste pelete si de mixurile de seminte,trebuie suplimentata masa Micului Alexandru si cu o varietate de fructe: mar, para, struguri, kiwi, mango, pepene, portocala, alune, banana, ananas, caisa, etc. Dintre legume se pot oferi: morcovi, cartofi, broccoli, sfecla, napi, ardei gras, varza de Bruxelles, rosii bine coapte, castravete, conopida, vinete, boabe de porumb, fasole, mazare. inainte sa le dam legumele si fructele trebuie sa fie spalate bine si taiate in bucatele mici. Vegetalele care au fost tratate cu chimicale/insecticide nu este indicat sa le administram. Papagalii isi aleg hrana si in functie de aspectul si textura ei, nu numai de gust. Inventivitatea ajuta atunci cand pregatim masa papagalului, asa ca e bine sa se tina cont de culorile legumelor si a fructelor!

Vestit pentru penajul sau de un colorit fascinant, papagalul Rosella este o pasare de companie des intalnita si indragita. Originara din sud-estul Australiei si Tazmania, Rosella se distinge prin capul si pieptul rosii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre marginite cu galben, abdomenul este galben, aripile si penele laterale din coada sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde inchis. Ciocul este alb-gri. Papagalii Rosella ating dimensiuni de 30-38cm si traiesc aproximativ 15 ani.

Diferentierea sexului unui Rosella este dificila. in general femelele au coloritul mai putin intens, ciocul si capul mai mici decat masculii si prezinta o dunga alba sub aripi. Singurele metode complet eficiente de determinare a sexului fiind metoda chirurgicala si analiza ADN. Si stabilirea varstei unui Rosella este dificila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele si au ciocul galben sau orange.

Ca pasari de companie, papagalii Rosella sunt cautati pentru penajul lor spectaculos, pentru trilurile melodioase si pentru inteligenta lor. Totusi, acessti papagali nu sunt usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi greu sa se adapteze. Sunt ideal de tinut in voliere, unde isi pot exersa aptitudinile fara a avea contacte umane foarte frecvente. Zborul lor este deosebit de frumos si fascinant de urmarit. Rosella isi va pastra intotdeauna o latura putin salbatica insa cu rabdare poate deveni chiar adorabil si fascinant. Ca si colorit Rosella pot fi: lutino (penaj galben), lutino-scortiosoara (penaj galben-scortisoara), rubino, pastel, albastru, galben, argintiu etc.

Aceasta pasare nu trebuie gazduita in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este agresiv.

"Inseparabilii cu fata rosie" cum mai sunt numiti ,acesti bine cunoscuti papagali cu fata rosie, au fost inmultiti intr-o gama coloristica vasta reprezentand pasari de casa incantatoare, in special daca sunt hranite din mana. Sunt haiosi, prietenosi, si intotdeauna pusi pe sotii. Sunetele pe care le emit sunt mai putin stridente decat ai altor papagali si sunt totodata capabili sa invete cateva cuvinte. Nu sunt pretentiosi la hrana, aceasta trebuie sa fie formata din seminte de mei, mac, ovaz, crupe de cereale ; cateva seminte de floarea soarelui si in plus legume si fructe (in special mere). Ele se preteaza bine in voliera exterioara (exceptie anotimpul rece). Media de viata este de 10 ani.

Dintre cele 9 specii de papagalii amorezi (Agapornis) numai 3 prezinta dimorfism sexual, ceea ce inseamna ca masculul poate fi diferentiat vizual de femela. In ceea ce priveste celelalte 6 specii, singurele metode sigure de determinare a sexului sunt analiza ADN si endoscopia. Speciile care prezinta dimorfism sexual sunt: Agapornis taranta (amorezul abisinian), Agapornis pullarius (amorezul cu fata rosie) si Agapornis canus (amorezul de Madagascar).

Speciile la care sexul nu poate fi diferentiat vizual sunt: Agapornis roseicollis (amorezul cu fata de culoarea piersicii), Agapornis personata (amorezul mascat), Agapornis fischeri (amorezul Fischer), Agapornis lilianae (amorezul Nyasa), Agapornis nigrigenis (amorezul cu obraji negri) si Agapornis swinderniana (amorezul cu guler negru).

Exista cateva indicii vizuale si comportamentale care ar putea sa ne ajute sa determinam sexul amorezului insa acestea nu sunt general valabile, deci nu pot fi considerate sigure:

• femelele sunt usor mai mari si mai robuste decat masculii;
• atunci cand stau pe o stinghie, femelele isi departeaza mai mult picioarele decat masculii;
• femelele au, in general, un colorit mai palid decat al masculilor;
• femelele sunt cele care se ocupa in principal de construirea cuibului;
• masculul este cel care hraneste femela;
• coada masculului este mai rotunjita, pe cand cea a femelei are un aspect mai rectangular;
• femelele sunt dominante, sunt mai agresive, teritoriale si ciupesc mai puternic;
• in timpul clocirii oualor, femela este cea care sta pe timpul zilei in cuib.

De asemenea, s-au inregistrat cazuri in care doua femele tinute impreuna o perioada lunga de timp s-au comportat ca un cuplu, depunand in mai multe randuri oua infertile.

Daca nu dorim sa obtinem pui,sexul exemplarelor nu este important si nu trebuie sa influenteze dragostea cu care ne inconjuram companionul.

Sunt pasari incantatoare care ne bucura cu trilurile lor fermecatoare. Vestit pentru cantecul sau deosebit de frumos, dar si pentru faptul ca este o pasare usor de ingrijit ea este recomandata pentru incepatori.Se adapteaza perfect pana si in cel mai mic apartament. Pentru ca este o pasare solitara in natura, un mascul va fi foarte fericit de unul singur in colivie si va canta tot timpul.

Varsta este un factor important, pentru ca un canar mascul, bine ingrijit, poate sa traiasca pana la 10 ani.

Diferentierea pe sexe este semnificativa, deoarece, desi femelele canta frumos, ele nu sunt capabile sa produca triluri la fel de lungi precum masculii.

Un canar poate manca zilnic o greutate de seminte egala cu propria lui greutate. Amestecurile de seminte, disponibile in magazinele specializate, reprezinta hrana de baza la care se pot adauga fructe si legume.

Colivia canarului trebuie sa fie metalica sau din plastic, usor de curatat, si sa contina un recipient pentru apa si unul pentru mancare. Locul unde asezam colivia trebuie sa fie ferit de curentii de aer rece sau cald.

Sensibil si delicat, un canar bine ingrijit este cea mai adaptabila si rezistenta dintre toate pasarile cantatoare.

Foarte multe specii sunt asociate denumirii "cinteze" (pitigoi, sticlete, florinte, botgros etc.). Dintre acestea, cele mai raspnadite ca pasari de companie sunt cintezele australiene zebrate, cintezele bengaleze si cintezele diamant Gould. In general daca aveti de gand sa cumparati o cinteza, trebuie sa ii cumparati si un prieten (nu conteaza de ce sex in general). Sunt pasari foarte sociale, ele traind in natura in grupuri ce numara sute de indivizi. Ele nu pot fi imblanzite, nu se ataseaza de om, ci se simt bine numai in compania a cel putin unui individ din aceeasi specie. Sexul nu este important, lupte intre pasari avand loc foarte rar si numai in conditii de stres extrem sau lipsa de spatiu.

Un pont: daca pasarile sunt de acelasi sex, se simt mai bine in numar impar. Daca sunt si masculi si femele, vor trebui sa existe perechi mascul-femela fara ca nimeni sa fie lasat fara partener(adica sa fie acelasi numar de masculi si de femele). Desi cintezele se inteleg bine cu orice pasari, in colivie cu ele pot fi numai ALTE SPECII DE CINTEZE (pescarusi japonezi, cinteze Gould, Zebre australiene si chiar canari), si sub nici o forma pasari de talie mai mare, perusi sau papagali!!! Acestea din urma au un cioc foarte puternic care, in cazul unor neintelegeri sau chiar din joaca pot provoca rani grave cintezelor.

Indiferent pentru ce pasare de companie am optat este important sa intelegem nevoile primare ale acesteia si sa stim cand aceasta are probleme.

Desi o pasare bolnava este relativ usor de identificat determinarea cauzelor este mai dificila. Totusi, cand sunt bolnave, starea pasarilor se deteriorata repede, motiv pentru care este foarte importanta diagnosticarea in timp util a acesteia.

In primul rand ar trebui stiut ca o pasare bolnava trebuie mutata la temperatura de cel putin 30°C deoarece in cazul pasarilor temperatura corporala scade brusc daca nu se hranesc si hipotermia poate fi fatala.

in oricare din cazurile in care consideram ca pasarea nu are un comportament normal, are abdomen distensionat, gheare crescute in exces, excremente moi, pigulire insistenta, dificultati in zbor, gusa umflata si “stari de voma”, depuneri in jurul ciocului, viermi in excremente, exfolierea ciocului si a ghearelor, stranut, apatie , zburlire, etc.

Un aspect foarte important si de retinut este acela ca o pasare (mai ales cele nesocializate) sunt foarte stresate la veterinar, motiv pentru care prevenirea bolilor este mult mai indicata decat tratarea lor. Nu rare au fost cazurile de decese ale pasarilor atunci cand medicul a incercat doar simpla contentie a pasarii (imobilizarea ei) din cauza stopului cardiac pe baza de stres.

Oricum acest fapt nu ar trebui sa ne impiedice sa apelam la specialisti in caz de probleme, insa trebuie sa-i prezentam o anamneza precisa acestuia ,sa-i descriem cu exactitate simptomele pasarii, oferindu-i detalii privind antecedentele si dieta administrata . Veterinarul este in masura sa va sfatuiasca cu privire la posibilitatile de vaccinare impotriva unor boli.